”Felicitări adversarilor. Un meci în oglindă cu primul, îmi asum întreaga răspundere pentru modul în care a arătat echipa mea în aceste două meciuri. Nu sunt multe de spus. Trebuie să încercăm să găsim resurse ca să prelungim seria la București.
Timeout-urile se cer când simți că e nevoie să schimbi ceva la echipă. N-am reușit la pauză să îi trezesc, să schimb ceva așa că am încercat prin dialog continuu la început de sfert. Tot n-am reușit. Mă consider și din punctul acesta de vedere vinovat.
Nu mai am niciun fel de așteptare. Nu știu dacă e în puterea noastră să schimbăm ceva în ceea ce privește atitudinea și modul de exprimare al jucătorilor în teren. Lucrurile în sport nu țin numai de X și O. Sunt mai multe aspecte. Nu reușesc să le schimb și din păcate, în momentele importante arătăm cum arătăm. Nu e un lucru pe care ni l-am fi dorit, ținând cont de punctul în care ne aflăm în campionat. Aș fi vrut să reușim să reprezentăm echipa și clubul mai bine. O să încercăm să o facem acasă.”
Sursa: Baschet.ro
9 x
Campionatul national feminin
3 x
Cupa Romaniei feminin
1 x
Campionatul national masculin
Stiri
🎤 Tudor Costescu, după meciul doi al semifinalelor